Presa turcă notează, miercuri, că hotărârea Comisiei de Control şi Disciplină a UEFA, de excludere a Stelei pe un an din cupele europene, decizie cu suspendare pentru 5 ani, a suprins, fiind calificată chiar drept “scandaloasă” de jurnaliştii de la portalul haberdar.com. “Decizie scandaloasă a UEFA. Faptul că Comisia de Disciplină a UEFA, care le-a exclus pe Fenerbahce şi Beşiktaş din cupele europene, nu a exclus-o şi pe Steaua Bucureşti, deşi preşedintele Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare, a uimit pe toată lumea”, a notathaberdar.com, făcând referire la condamnarea finanţatorului FC Steaua în dosarul “Valiza”. Cotidianul Hurriyet califică, de asemenea, drept uimitoare hotărârea comisiei UEFA în cazul Stelei. “Această decizie a UEFA a uimit pe toată lumea”, scrie Hurriyet, amintind de dosarul “Valiza” şi precizând că în ciuda dovezilor din acel caz Steaua “nu a fost pedepsită de UEFA”. Sporx.com notează că opinia publică turcă este curioasă de ce nu a fost sancţionată Steaua cu excluderea din cupele europene. Comisia de Control şi Disciplină a UEFA a anunţat, marţi, decizia oficială în cazul echipei Steaua, care arată că gruparea campioană a României nu va putea participa într-o ediţie de cupă europeană în care se va califica, această sancţiune fiind suspendată pentru o perioadă de probă de cinci ani. Comisia de Control şi Disciplină a UEFA a deschis o procedură disciplinară după sentinţa ÎCCJ în dosarul “Valiza”. Campioana României risca excluderea din competiţiile europene ca urmare a cazului de corupţie în care finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Tot marţi, vicecampioana Turciei, Fenerbahce Istanbul, a fost exclusă două sezoane din cupele europene , în timp ce Beşiktaş Istanbul, a primit intedicţia de a evolua în Liga Europa în acest an. UEFA a deschis proceduri disciplinare împotriva c