Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au coborât steagul în bernă ca omagiu pentru victimele din Muntenegru

Publicat in Impact in Gorj, joi 27 iunie 2013 ·

De Ziua Drapelului, steagul României a fost ridicat pe catarg şi apoi coborât în bernă. La Târgu Jiu festivităţile au fost reduse ca urmare a declarării zilei de doliu naţional. Drapelul a fost scos din catedrală, iar purtătorii steagului au trecut printr-un cordon format din poliţişti, pompieri şi jandarmi.

La Târgu Jiu a fost ieri o zi de doliu naţional. Reprezentanţii de seamă ai judeţului au ridicat steagul, după care l-au coborât în bernă în memoria românilor care au murit în teribilul accident din Muntenegru. La ceremonial au fost prezenţi atât mai marii judeţului şi cei ai municipiului Târgu Jiu, cât şi poliţişti, jandarmi dar şi reprezentanţi ai Armatei Române. Steagul a fost scos din Catedrală purtat pe braţe de reprezentanţi ai Armatei Române care au trecut cu tricolorul printr-un cordon format din jandarmi şi poliţişti. Preoţii au susţinut o slujbă în memoria celor decedaţi. Primarul oraşului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat că a fost o zi extrem de tristă pentru toţi românii: „Este o zi tristă pentru noi toţi şi mie, personal îmi pare rău că în loc să participăm cu drag la Ziua Drapelului, am participat practic la o zi de doliu în semn de respect pentru cei care au decedat în tragicul accident din Muntenegru“ a declarat Florin Carciumaru, primarul oraşului Târgu Jiu. Prefectul judeţului Gorj, Radu Teodorescu, a afirmat că mai multe elemente ale ceremonialului au lipsit din cauza evenimentelor triste care s-au petrecut zilele trecute. Autorităţile locale au arborat steagul în bernă la toate instituţiile publice şi o bucată de doliu a fost prinsă pe steag.

De Ziua Drapelului, steagul României a fost ridicat pe catarg şi apoi coborât în bernă. La Târgu Jiu festivităţile au fost reduse ca urmare a declarării zilei de doliu naţional. Drapelul a fost scos din catedrală, iar purtătorii steagului au trecut printr-un cordon format din poliţi

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 30 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 49 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°