Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedia din Muntenegru, prilej de noi răfuieli politice

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 26 iunie 2013 ·

Democrat-liberalii cer demisia ministrului de Externe Titus Corlăţean pentru reacţia întârziată la evenimentul petrecut în fosta provincie iugoslavă.

Faptul că, la două ore de la tragicul accident instituţia pe care o conduce dădea comunicate despre cum a jucat el fotbal şi că n-a fost în stare să-l informeze pe premier despre eveniment - acesta aflând abia după cinci ore de la secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat - ar putea să-i fie fatale ministrului de Externe, Titus Corlăţean. PDL îi cere demisia. Celelalte formaţiuni politice spun că e nevinovat şi acuză politizarea unei tragedii.

Solicitarea demisiei lui Corlăţean a fost făcută chiar de preşedintele PDL Vasile Blaga, el amintind că ministrul de Externe a dat dovadă de aceeaşi incompetenţă şi la începutul anului în momentul crizei ostaticilor din Algeria, eveniment soldat cu moartea a doi români.

Pentru vicepreşedintele PSD Cluj, deputatul Aurelia Cristea, reacţia democrat-liberalilor nu este altceva decât exploatarea politică a unei tragedii. „Avem de-a face cu exploatarea tragediei oamenilor pentru a mai obţine nişte capital politic. Ministrul, la fel ca şi premierul, de altfel, participau, în acele momente, la acţiuni programate din timp, n-aveau cum prevedea ce se va întâmpla, dar, în momentul în care au primit informaţia, amândoi s-au repliat şi au acţionat în consecinţă. Ministrul Corlăţean a reacţionat cum trebuie, şi-a anulat vizita la Comisia Europeană la Strasbourg şi a mers acolo, în Muntenegru", a comentat Cristea.

În opinia preşedintelui PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, ministrului de Externe nu i se poate reproşa nimic legat de modul în care a acţionat. „Vorbim de o tragedie de pe urma căreia nu se discută vinovăţii şi cu atât mai puţin în cazul Ministerului de Externe. A fost, posibil, o eroare umană, fără vreo legătură cu Ministerul de Externe. Veci

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 24 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 10 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 10 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°