Aproape fiecare vegetarian a fost acuzat, de-a lungul timpului, că s-a înfruptat, pe ascuns, din carne. Desigur, de fiecare dată, reacţia celui incriminat a fost să se revolte şi să se apere.
Însă, rezultatele unui sondaj realizat de CNN, la care au participat 10.000 de americani, dintre care aproximativ 6% erau vegetarieni, au demonstrat că majoritatea celor care susţin că nu mănâncă niciun fel de carne mint.
Autorii cercetării au descoperit, în urma răspunsurilor individuale, prin care participanţii erau rugaţi să îşi descrie obiceiurile alimentare, că 60% dintre "vegetarieni" mărturiseau că mâncaseră carne în ultimele 24 de ore.
Pentru ca rezultatul să fie relevant, iar autorii studiului să nu fie acuzaţi că şi-au ales un eşantion de populaţie cu "mincinoşi", o cercetare similară a fost realizată, ulterior, şi de către Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite.
De această dată, sondajul a fost efectuat prin telefon, la întrebări răspunzând peste 13.000 de americani. Dintre ei, 3% s-au declarat vegetarieni. Aceştia au fost urmăriţi şi, după o săptămână, s-a demonstrat că 66% dintre ei consumaseră carne cu 24 de ore înainte de finalizarea observaţiei.
Potrivit autorilor studiului, este posibil ca această diferenţă majoră între realitate şi cele declarate să fie cauzată de percepţia fiecăruia dintre subiecţi referitoare la noţiunea de "vegetarian". Deşi dicţonarul sau orice motor de căutare îl defineşte pe vegetarian drept o persoană care nu consumă "niciun fel de carne", mulţi spun că sunt vegetarieni şi dacă mai strecoară în meniul zilnic nişte peşte.