“Nu, nu-mi spune ce se întâmplă ai departe. Nu-mi strica surpriza, nu fi ticălos!” Păi, dacă tu ai deschis discuția despre Game of Thrones, ce vrei? Să tac și să te ascult cum te înfioară câte un nou episod? Pe bune? Dacă tot tu ești ăla care vrea să vorbească despre asta, de ce să nu purtăm o discuție de adulți, în care să nu ne mai împiedicăm în tensiuni create de departamentul de marketing al casei de producție?

Să zicem că s-ar face acum un serial despre cei trei muschetari. Ce facem? Ne prefacem că nu știm despre ce e vorba și stăm ca fraierii să vedem dacă ajunge D’Artagnan la regină cu colierul întreg? Sau face cineva un film nou despre “Titanic”. Avem voie să știm povestea sau e musai să plângem la final, că se scufundă barcazul, iar asta ne ia prin surprindere?

Nu e mare șmecherie să fi citit niște cărți înaintea altora. Nici măcar nu e o chestie de laudă. Se întâmplă. De aici, însă, și până la a refuza să citești pentru că aștepți noile sezoane și noile episoade ca să vezi ce se întâmplă e cale lungă. Așteptarea are sens, pentru mine, atunci când este vorba despre un serial sau un film făcute după un scenariu original. Când e vorba despre povești gata scrise, cunoscute, cu milioane de exemplare vândute în toată lumea, a aștepta de bunăvoie dovedește supușenie în fața departamentului de marketing, cum spuneam și mai devreme. Ăia au tot interesul să tragă de timp, să lungească pelteaua, să țină publicul captiv și să încaseze cât mai mulți bani. Cam asta se întâmplă cu Game of Thrones, una dintre cele mai simpatice povești ecranizate, care a avut un buget de producție de peste 100 de milioane de dolari. La atâta bănet investit, producătorii mai au puțin și lansează moda crucificării tuturor celor care au avut neobrăzarea să fie ceva mai curioși și știu povestea. Există riscul ca astfel de oameni să scape frâiele și să povestească la rândul lo