Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coca-Cozma, APAPR: Pierderile administratorilor de pensii se ridica la 315 mil. euro

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 26 iunie 2013 ·

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au incheiat anul 2012 cu un rezultat negativ de 15,2 milioane de lei, in scadere cu 45,1% fata de anul precedent. Cu toate aceastea, cumulat, de la startul sistemului pierderile totale se ridica la 315 milioane de euro, potrivit lui Mihai Coca-Cozma, CEO Alico Pensii si vicepresedinte al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

"Ceea ce se intampla intr-un an este important, dar trebuie analizat bilantul la nivel de ansamblu, pentru ca fondurile private de pensii sunt investitori activi in dezvoltarea economiei nationale. Angajamentul substantial si pe termen lung vizibil din partea administratorilor este faptul ca de la startul sistemului de pensii private, acestia au investit continuu, inregistrand astfel la nivelul anului 2012 pierderi de 315 milioane de euro, care vor trebui recuperate. De asemenea, un posibil break-even pentru administratori, estimat in 2009, ar fi viabil abia incepand cu 2021, dupa perioada de recuperare a investitiei", a declarat Mihai Coca-Cozma (foto), in cadrul celei de-a XVI-a editii a FIAR - Forumul International Asigurari - Reasigurari.

El a subliniat ca sunt necesare cresterea contributiilor la Pilonul II cu recuperarea cotei de 0,5% pierdute in 2009 si stimularea participarii la Pilonul III prin cresterea deductibilitatii si relaxarea birocratiei. Totodata, este necesar un flux constant de contributii, astfel incat sa se realizeze o acumulare mai rapida si o pensie mai mare.

"Fondurile de pensii se implica tot mai mult in economia locala, investind in companii romanesti. Ne dorim stabilitate, echilibru si predictibilitate", a mai spus vicepresedintele APAPR. Citeste si:Mai stii ce performante anuale are fondul tau de pensii obligatorii?Topul celor mai profitabile fonduri de pensii obligatoriiTop 9 randamente ale fondurilor

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri 2024 Prezența la vot la ora 13.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 21 minute
Astăzi, 09 iunie 2024, au loc alegerile în România. Până la ora 13.00, la nivelul județului Constanța, au votat 130.645 de alegători, echivalentul unui procent de 21,24 %, potrivit datelor ROAEP. La nivelul județului Tulcea, au votat 43.784 de vot

ALEGERI 2024 - Dolj: Un poliţist aflat într-o secţie de votare a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv / Partenera acestuia l-a muşcat de mână pe poliţist

News.ro acum 52 minute
Un poliţist aflat într-o secţie de votare din judeţul Dolj a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum o ora
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 52 minute
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 54 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum 24 minute
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Rareș HOPINCĂ: Sectorul 2 poate mai mult și trebuie să se DEZVOLTE mai bine / Hopincă are grijă ca votul să fie „neperturbat”

Gandul acum o ora
Candidatul Alianței PSD-PNL, Rareș Hopincă, a votat la ora 12.00, la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”. Fostul prefect al Capitalei a fost însoțit de președintele PSD, Marcel Ciolacu, de candidata PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, și pr

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°