Cel puţin 100.191 de persoane, în majoritate civili, au fost ucise în Siria de la începutul revoltei împotriva regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad, mişcare de contestare ce s-a transformat în război civil după ce a fost înecată în sânge, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), preluat de AFP.
Acest bilanţ include 36.661 de civili, 18.072 de combatanţi rebeli şi 25.407 membri ai forţelor guvernamentale, a indicat ONG-ul citat, cu sediul la Londra şi care se bazează pe o largă reţea de activişti şi surse medicale şi militare în toată ţara.
Numărul morţilor a fost recenzat până în data de 24 iunie; printre civili figurează 3.330 de femei şi 5.144 de copii până în 16 ani.
Cifra rebelilor ucişi include 13.539 de civili care au luat arma în mână, 2.518 combatanţi străini, în majoritate luptători ai jihadului şi 2.015 dezertori.
Trupele regimului sunt susţinute de miliţiile loialiste, care au pierdut 17.311 de membri şi luptători din puternica mişcare armată, Hezbollahul şiit libanez, din rândurile căruia au fost ucişi 169 de combatanţi.
ONG-ul amintit a inclus în bilanţul său şi 2.571 de corpuri neînsufleţite neidentificate şi afirmă că soarta a peste 10.000 de deţinuţi şi sute de soldaţi capturaţi de către rebeli rămâne de asemenea necunoscută.
Sursa: Agerpres