Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENTUL din Muntenegru: Trei dintre răniţi, în continuare în stare foarte gravă

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 26 iunie 2013 ·

Starea a trei dintre răniţii aduşi din Muntenegru la spitale din Bucureşti se menţine foarte gravă, aceştia fiind în comă, au declarat miercuri, pentru Mediafax, reprezentanţii unităţilor sanitare.

La Spitalul Universitar se află internate 11 persoane, opt femei şi trei bărbaţi, dintre cele 29 rănite în accidentul de autocar.

Doi dintre pacienţi, o femeie de 40 de ani şi un bărbat de 66 de ani, se află în stare critică, fiind în comă. Cei doi pacienţi sunt la terapie intensivă, la fel ca alţi patru pacienţi, aflaţi în stare mai puţin gravă. Ceilalţi cinci pacienţi aduşi la Universitar se află în secţiile de chirurgie plastică (trei), ortopedie (unul) şi chirurgie toracică (unul).

La Spitalul de Urgenţă "Floreasca" sunt internaţi 10 dintre răniţi, respectiv şapte femei şi trei bărbaţi, unul dintre aceştia fiind în comă. În afara acestuia, alţi cinci răniţi se află, şi ei, la terapie intensivă, trei sunt la secţia de ortopedie, iar unul, la chirurgie, starea lor fiind staţionară.

La Spitalul Bagdasar-Arseni sunt internate patru femei care au fracturi, toate aflându-se la terapie intensivă, sub monitorizare permanentă. Una dintre cele patru este în stare mai gravă, după ce a suferit fracturi de coloană cervicală şi toracică.

La Spitalul Elias au fost internaţi patru persoane din autocarul prăbuşit şi o alpinistă rănită într-un accident produs tot în Muntenegru. O tânără de 26 de ani din Cluj, care avea contuzii, a fost deja externată, după ce a primit îngrijiri şi consiliere psihologică.

Unul dintre pacienţi, care are traumatism toracic forte şi multiple fracturi de coaste, este în stare gravă, la terapie intensivă.

Alpinista se află la secţia de ortopedie, iar ceilalţi doi răniţi din accidentul de autocar, care au politraumatisme şi contuzii, sunt la chirurgie şi ar putea fi exter

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 8 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 4 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 12 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 11 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 11 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 10 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Crin Antonescu a transmis un nou mesaj după ce a pierdut alegerile. „Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a țării”

Adevarul acum 7 ore
Crin Antonescu, clasat pe locul al 3-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis un nou mesaj în care i-a atacat pe cei doi candidați calificați în finala din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 8 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°