● Acesta a atacat poliţiştii cu un spray Rexona
Luni, un agent de poliţie din cadrul Secţiei 13 poliţie rurală Smeeni a sesizat Centrul Operaţional al I.P.J. Buzău cu privire la faptul că un coleg de-al său, aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, a fost agresat de către un bărbat, iar primul a folosit armamentul din dotare.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă din cadrul I.P.J. Buzău, coordonată de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un echipaj de poliţie rutieră care acţiona pe DN 2C, în afara localităţii Smeeni, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un moped ce nu avea montată plăcuţă cu număr de înregistrare. Mopedistul nu a oprit, iar poliţiştii au procedat la urmă- rirea acestuia. După aproximativ 2 kilometri acesta a fost blocat pe un drum paralel cu DN 2C, iar în momentul controlului, băr- batul a atacat poliţiştii, folosind un cuţit cu lama de 21 de cm, o şurubelniţă şi un spray Rexona pe care le avea asupra sa, după care l-a lovit cu piciorul în zona feţei pe unul dintre poliţişti. În acest context, poliţiştii au făcut uz de armă, trăgând două focuri şi rănindu-l pe agresor la braţul stâng, oprind astfel acţiunea violentă a acestuia. Suspectul a fugit într-un lan de floarea-soarelui, unde a fost prins de către o altă echipă de poliţişti. Atât poliţistul agresat, cât şi brăileanul de 45 de ani au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 45 de ani nu posedă permis de conducere, iar mopedul pe care acesta îl conducea nu este înregistrat. Cercetările sunt continuate de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău şi poliţiştii din cadrul Serviciului de Investi