Universitatea din Petroșani invită potențialii angajatori din județul Petroșani la Bursa locurilor de muncă ce va avea loc astăzi, 27.06.2013, între orele 14:30-16:30, în Sala de Evenimente a firmei GEROM International SA, strada 1 Decembrie 1918, nr. 1, Petroșani.
Sunt așteptați manageri și specialiști în resurse umane care reprezintă firme mici și mijlocii, companii mari și organizații non-guvernamentale.
La această bursă a locurilor de muncă vor participa absolvenții cursurilor de formare profesională implementate și finanțate prin proiectul „Formarea profesională alternativă utilizând soluţii informatice – o soluţie pentru reconversia forţei de muncă din minerit” - POSDRU/82/5.1/S/59756.
În cadrul proiectului au fost oferite programe de formare profesională pentru inițierea și specializarea șomerilor, toți fiind persoane inactive sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Programele au fost axate pe ocupații precum informatica, turismul, antreprenoriatul și cadastrul și s-au derulat în cadrul Universității din Petroșani, sub coordonarea cadrelor didactice și a specialiștilor universității și ai partenerilor.
Persoană de contact: Eduard Edelhauser, manager de proiect, Universitatea din Petroșani
E-mail: edi1ro2001@yahoo.com
Telefon: 0722.562167.
Universitatea din Petroșani invită potențialii angajatori din județul Petroșani la Bursa locurilor de muncă ce va avea loc astăzi, 27.06.2013, între orele 14:30-16:30, în Sala de Evenimente a firmei GEROM International SA, strada 1 Decembrie 1918, nr. 1, Petroșani.
Sunt așteptați manageri și specialiști în resurse umane care reprezintă firme mici și mijlocii, companii mari și organizații non-guvernamentale.
La această bursă a locurilor de muncă vor participa absolvenții cursurilor de formare profesională implementate și finanțate pr