*S-a întâmplat luni dimineață, la Ostrov, acolo unde o casă a luat foc
O femeie de 51 de ani a văzut incendiul și s-a dus să își salveze mama, o bătrână de 80 de ani, bolnavă de Alzheimer. A reușit să își scoată mama dintre flăcări, dar s-a ales cu arsuri la nivelul feței, membrelor și spatelui. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Județan de Urgență Tulcea de către un echipaj SMURD, respectiv unul de Ambulanță: fiica are arsuri, iar mama, în stare de șoc, a fost internată la Psihiatrie.
Incendiul a fost stins de echipajele de pompieri militari de la Stația Măcin a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta Tulcea. Flăcările au distrus două camere ale casei și o anexă situată în apropierea locuinței, spune Angela Tulceanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea.