Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: O companie taiwaneză transformă privitul la televizor în mişcare. Cum e posibil

Publicat in Gandul, vineri 28 iunie 2013 ·

Compania taiwaneză Ucheer a inventat câteva produse care fac exerciţiile fizice mult mai accesibile şi mai distractive pentru toată lumea.

Produsul de care taiwanezii sunt cel mai mândri este o ganteră care conţine trei bile de fier în fiecare greutate. Când un om începe să facă exerciţii cu gantera, bilele de fier se pun în mişcare şi antrenează tot corpul, nu doar braţele.

Un alt produs pentru care cei de la Ucheer au devenit cunoscuţi în Asia şi nu numai este scaunul prevăzut cu bile de masaj pentru mâini şi pedale pentru picioare. Acesta transformă, practic, o activitate statică, spre exemplu privitul la televizor, într-un prilej de a relaxa mâinile şi a exersa muşchii picioarelor.

De departe cel mai spectaculos produs al celor de la Ucheer este o bicicletă staţionară care se conectează la televizor şi transformă viteza reală în viteza unui personaj al unui joc virtual. Astfel, cu cât utilizatorul pedalează mai rapid, cu atât personajul său din joc merge mai repede. În cazul în care există suficiente biciclete, până la 30 de oameni pot concura în acelaşi timp în acest joc, asigură reprezentanţii Ucheer.

Pe lângă produsele enumerate mai sus, specialistul în marketing al celor de la Ucheer, Santos Tzeng, a mai prezentat şi altele: un dispozitiv de masaj cu patru bile, care poate fi folosit pentru orice parte a corpului, o bicicletă staţionară cu suport pentru laptop sau tabletă, dar şi un dispozitiv de monitorizare a sănătăţii utilizatorilor, care măsoară viteza înregistrată pe o anumită distanţă, bătăile inimii şi altele.

Scaunul cu bile de masaj şi pedale

Gantere cu bile giroscopice

Dispozitiv de masaj

Compania taiwaneză Ucheer a inventat câteva produse care fac exerciţiile fizice mult mai accesibile şi mai distractive pentru toată lumea.

Produsul de care taiwanezii sunt cel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu obţine peste 43% din voturile din străinătate

News.ro acum 14 ore
Independentul Călin Georgescu a obţinut 345.908 de voturi (43.36%) dintre cele exprimate în străinătate, clasându-se la distanţă pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale, după numărarea voturilor din 99.89% din secţiile de vot din afa

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 11 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 47 minute
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°