Autorităţile din Kahazstan au propus României o formulă în care să asigure livrarea de gaze naturale printr-o extensie din Bulgaria spre România a gazoductului South Stream, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Subiectul a fost discutat în întâlnirea avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Kazahstan, cu omologul său, Serik Ahmetov, şi preşedintele companiei de stat KazMunaiGaz.
"Atât prim-ministrul Republicii Kazahstan, cât şi preşedintele KazMunaiGaz au vorbit, în cadrul întrevederii cu premierul Victor Ponta, despre oportunitatea unor noi investiţii în România. De asemenea, partea kazahă a avansat părţii române propunerea să asigure livrări de gaz din Kazahstan în România, o opţiune în acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria către România", se afirmă în comunicat.
South Stream vizează construirea unei conducte de transport de gaze naturale din Rusia către Bulgaria, prin Marea Neagră, şi, mai departe către Grecia, Italia şi Austria.
Proiectul Nabucco, în care era implicată şi România, a pierdut cursa pentru gazele extrase din zăcământul azer Shah Deniz II, din Marea Caspică. Consorţiul a ales TAP, o conductă ce duce gazul în Grecia şi Italia.
Uraniu pentru reactoarele de la Cernavodă
Kazahstanul şi-a mai exprimat deschiderea şi disponibilitatea perfectării unui contract comercial în vederea livrării de uraniu, pentru consumul intern aferent unităţilor nucleare de la Cernavodă.
Reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti au propus partenerilor din Kazahstan "folosirea mai intensă" a Oil Terminal Constanţa, dar şi deschiderea de către liniile aeriene kazahe a unor curse Astana-Bucureşti, se mai arată în comunicat.