Miniştrii europeni de Finanţe au ajuns la un compromis în noaptea de miercuri spre joi cu privire la un set comun de reguli care să impună pierderi pentru marii deponenţi atunci când o bancă intră în faliment, o măsură care modifică modul în care zona euro abordează situaţia băncilor cu probleme.

După şase ore de negocieri, s-a ajuns la un acord cu privire la gradul de flexibilitate lăsat la alegerea fiecărui stat, grad de flexibilitate care constituia unul dintre punctele care blocau ajungerea la un acord.

„Există un acord“, a anunţat pe Twitter un diplomat olandez, informaţie confirmată apoi imediat şi de alte două surse diplomatice, potrivit agenţiei France Presse.

După 18 ore de discuţii, miniştrii europeni de Finanţe se despărţeau în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Luxemburg, fără a ajunge la o înţelegere.

Ei au stabilit însă cine trebuie să bage mâna în buzunar atunci când o bancă trebuie salvată sau lichidată şi în ce ordine trebuie suportate aceste cheltuieli: acţionarii băncii vor fi primii care vor suporta pierderi în cazul falimentului, apoi creditorii, urmaţi de deţinătorii de obligaţiuni şi, la final, deponenţii cu sume mai mari de 100.000 de euro în cont.

Anterior, Suedia, Marea Britanie, Franţa şi Italia susţineau că ţările ar trebui să dispună de mai multă flexibilitate de la caz la caz atunci când este vorba de luarea unor decizii cu privire la închiderea băncilor, însă Germania, Olanda, Austria şi Finlanda doreau ca regulile să fie cât mai stricte şi să se aplice în mod uniform în toate cele 27 de ţări membre UE, pentru a limita incertitudinile care ar putea să-i îndepărteze pe investitori şi deponenţi.

În cele din urmă, statele care doresc flexibilitate trebuie să impună pierderile, în primul rând, creditorilor şi acţionarilor, până la cel puţin 8% din pasivul băncilor. Altfel spus,