Un număr de 27 de elevi gorjeni, premiați la diferite olimpiade desfășurate în decursul acestui an școlar, vor participa mâine la un eveniment în cadrul căruia vor fi premiați pentru rezultatele obținute. Este vorba despre acei elevi care au reprezentat judeţul Gorj la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare, reuşind să obţină premii sau menţiuni.
Festivitatea de premiere a olimpicilor se va desfășura la Teatrul ,,Elvira Godeanu” din Târgu Jiu și va cuprinde și un moment special dedicat cadrelor didactice care începând cu data de 1 septembrie 2013 se vor pensiona. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj(ISJ), la eveniment, precum și la petrecerea care va urma și le va fi dedicată dascălilor care urmează să se pensioneze, sunt așteptați să participe atât ministrul Cercetării Mihnea Costoiu, cât și ministrul Educației, Remus Pricopie.