Alte două persoane care s-au aflat în autocarul prăbuşit în Muntenegru “sunt externabile” şi ar putea ieşi joi din spital, însă acest lucru depinde de starea lor psihică, dat fiind şocul de după accident, a declarat directorul medical al Spitalului Elias din Capitală, dr. Dana Safta. “Evoluţia celor două paciente care au suferit contuzii este bună, starea lor fizică este foarte bună. Problema este şocul psihic, care este mai puternic astăzi (joi – n.r. ) decât ieri (miercuri – n.r.). Eu, ca om, nu le-aş da drumul astăzi, ca să le ofer mai mult suport din acest punct de vedere”, a declarat Safta, potrivit căreia consilierea psihologică în astfel de cazuri poate dura mai multe zile. În privinţa pacientei aflate la terapie intesivă, directorul medical de la Elias a mai precizat că starea acesteia s-a ameliorat evident şi nu au apărut complicaţii. “A avut o contuzie toracică. Nu ştim cât va mai sta în spital”, a spus dr. Safta. O altă pacientă, internată la Elias în urma unui accident de alpinism suferit tot în Muntenegru, se află în sala de operaţie, după ce i-au fost procurate protezele necesare. La Elias au fost internaţi cinci răniţi din Muntenegru, unul dintre aceştia, o tânără de 26 de ani din Cluj, fiind externată miercuri. Ceilalţi 25 de răniţi din accidentul de autocar produs în Muntenegru sunt internaţi la spitalele Universitar (11), Floreasca (10) şi Bagdasar-Arseni (patru). Trei dintre aceştia, respectiv doi de la Universitar şi unul de la Floreasca, se află în stare foarte gravă, fiind în comă Răniţii din accidentul de autocar din Muntenegru au fost aduşi în România marţi, cu două aeronave militare. Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru duminică, în jurul orei 18.00, ora României, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite. Sursa: Mediafax.ro
Alte două persoane care s-au aflat în a