Ceremonia de reîntoarcere din Afganistan a militarilor Grupului de comandă românesc Zabul şi Batalionului 1 Manevră Golden Lions a avut loc astăzi, 27 iunie, în Cetatea Aradului, în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
„Timp de şase luni aţi îndeplinit misiunile cu succes şi pentru acest lucru vă mulţumesc, atât în numele conducerii Armatei, cât şi al conducerii ISAF. A fost o perioadă grea, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru familiile dumneavoastră”, a spus ministrul Apărării Naţionale.
Ministrul Duşa a apreciat faptul că pregătirea militarilor români permite îndeplinirea oricărui tip de misiune ordonată şi a precizat că, pe parcursul ultimelor şase luni, s-a reuşit predarea responsabilităţilor către Forţele de Securitate Afgane în trei zone din aria de operaţii Zabul.
La ceremonia de la Arad a participat şi generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, reprezentanţi ai categoriilor de forţe ale Armatei, familiile militarilor, reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre militare în rezervă şi retragere.
Galerie Foto si Video
Ceremonia de reîntoarcere din Afganistan a militarilor Grupului de comandă românesc Zabul şi Batalionului 1 Manevră Golden Lions a avut loc astăzi, 27 iunie, în Cetatea Aradului, în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
„Timp de şase luni aţi îndeplinit misiunile cu succes şi pentru acest lucru vă mulţumesc, atât în numele conducerii Armatei, cât şi al conducerii ISAF. A fost o perioadă grea, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru familiile dumneavoastră”, a spus ministrul Apărării Naţionale.
Ministrul Duşa a apreciat faptul că pregătirea militarilor români permite îndeplinirea oricărui tip de misiune ordonată şi a precizat că, pe parcursul ultimelor şase luni, s-a reuşit predarea responsabilităţilor către Forţele de Securitate Afgane în t