La 28 februarie 2013 s-au împlinit o sută de ani de la naşterea marelui sculptor român Gheza Vida, unul dintre cei mai importanţi artişti ai României postbelice. Joi, 27 iunie, Academia Română a organizat Simpozionul Naţional dedicat marelui sculptor român. Academicianul Marius Porumb a pregătit cu acest prilej un text din care publicăm fragmente.
Sărbătoarea Centenarului Gheza Vida este un prilej de a omagia memoria unui mare artist de talie europeană, o personalitate de marcă a artei româneşti, ce aparţine galeriei celor mai importanţi creatori de frumos din România, fiu al Maramureşului şi al oraşului Baia Mare.
Fiul lui Rozalia şi Iosif Vida s-a născut în 1913, într-o familie de mineri originară din Maramureşul istoric, ce locuia în oraşul Baia Mare, străveche localitate minieră, a cărei faimă artistică internaţională, se datora şcolii de pictură, întemeiată aici la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Vida a început să sculpteze încă din tinereţe, mai întâi personaje din lumea satului maramureşan, sau inspirate din viaţa minerilor, manifestând o puternică comuniune şi admiraţie faţă de arta populară maramureşană, care îi va fi un permanent izvor de inspiraţie.
Atmosfera artistică de la Baia Mare l-a influenţat, încă din 1932 frecventând atelierul pictorului Alexandru Ziffer. Debutul său artistic are loc în 1937 la Baia Mare, când expune sculpturile Miner şi Ţăran legat de stâlp.
În toamna aceluiaşi an, Gheza Vida pleacă spre Spania, unde ajunge în luna ianuarie 1938, împreună cu ceilalţi voluntari români la Războiul civil timp de doi ani. În 1939 voluntarii români din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroşi civili, se refugiază în Franţa, unde au fost internaţi în lagărele de la Saint-Cyprien şi Gurs. Vida ilustrează cu desene şi linogravuri gazeta săptămânală a lagărului, linogravurile fiind semnate „Grigore” (aluzie la
