Liga a III-a va reveni la Balş, după ce echipa locală a câştigat titlul judeţean şi a trecut de barajul de accedere în eşalonul al treilea, învingând în meciul de la Piteşti Sporting Roşiori.
Urmează o vară dificilă pentru oficialii formaţiei de pe Olteţ, care trebuie să întocmească programul echipei şi să aducă jucători pentru întărirea lotului. În primul rând, reprezentanţii echipei trebuie să asigure un buget, pentru ca nou-promovata să nu aibă un parcurs greoi în eşalonul al treilea.
Cei de la echipă şi-au făcut planuri de viitor, iar Consiliul Local Balş a aprobat, la sfârşitul lunii martie, programul „Promovarea sportului de performanţă” al clubului FC Balş, fiind prevăzută suma de peste trei miliarde jumătate de lei, banii fiind distribuiţi pe trei categorii - returul Ligii a IV-a (84.000 lei), turul Ligii a III-a (95.500 lei) şi activităţile destinate juniorilor (178.320 lei pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie). Preşedintele echipei din Balş, Ion Aldea, a declarat că se fac eforturi să se întocmească un buget pentru Liga a III-a.
„Dacă am reuşit să promovăm se va ţine şi echipa, se fac eforturi foarte mari pentru acest lucru. A fost prea frumoasă această promovare ca să ne permitem să renunţăm. Reunirea lotului este programată pe şapte-opt iulie, atunci vom începe şedinţele de pregătire. Vom face două săptămâni pregătire la Balş, apoi vom vedea cu ce continuăm”, a spus Ion Aldea.
Acesta susţine că echipa este deficitară pe toate posturile şi că are nevoie de achiziţii în această vară.
„Suntem descoperiţi pe toate posturile. Avem nevoie de jucători, Divizia C presupune altceva. O să vedem cine prinde lotul şi cine nu. Vom face o analiză şi apoi vom decide pe cine mai păstrăm sau nu în lot”, a adăugat oficialul echipei din Balş, Ion Aldea.
FC Balş a retrogradat din Liga a III-a la finele sez