Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul continuă la Dâmbovița. 16 filiale PDL au fost dizolvate la ordinul lui Liviu Negoiță

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 iunie 2013 ·

Conducerile a 16 organizaţii locale PDL din Dâmboviţa au fost dizolvate. Decizia a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al PDL Dâmbovița, Marin Antonescu. În urmă cu câteva zile Liviu Negoiță s-a întâlnit cu primarii din Dâmbovița care l-au criticat pentru că l-a demis pe Florin Popescu din funcţia de preşedinte al organizaţiei locale şi s-a autonumit lider interimar.

Printre cei 16 președinți de organizaţii locale care şi-au pierdut funcţia sunt şi trei primari, cei din Brăneşti, Glodeni şi Hulubeşti.

Deși purtătorul de cuvânt al PDL a ținut să precizeze că schimbările făcute nu au legătură cu discuţiile avute la ședința în care primarii i-au reproşat noului preşedinte interimar al organizaţiei, Liviu Negoiţă, că i-a luat locul lui Florin Popescu dar nu va avea aceleași rezultate.

Stenogramele din ședința respectivă arată însă că primarul din Glodeni a fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Negoiță. "Prin Florin Popescu s-au făcut 38 de primari (...) Vii dumneata aici, nu ne cunoști și ne bagi pumnul în gură", i-a reproșat primarul din Glodeni lui Liviu Negoiță.

Astăzi au fost dizolvate birourile locale ale PDL din Aninoasa, Brăneşti, Comişani, Doiceşti, Glodeni, Răzvad, Şotânga, Ulmi, Vulcana Băi, Vulcana Pandele, Pucioasa, Potlogi, Sălcioara, Crângurile, Raciu şi Hulubeşti.

În urmă cu câteva săptămâni conducerea centrală a PDL a decis înlocuirea lui Florin Popescu de la şefia PDL Dâmboviţa cu Liviu Negoiţă. Lui Florin Popescu i s-a reproşat faptul că nu funcţionează organizaţia.

CITIȚI ȘI: Răscoală în PDL Dâmboviţa împotriva conducerii de la Bucureşti Liviu Negoiţă, apostrofat de primarii din PDL Dâmboviţa: "Hai lasă, vii dumneata aici, nu ne cunoşti şi ne bagi pumnul în gură"

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°