Kenya a anunţat de curând că are un plan ambiţios de a oferi 1,3 milioane de laptopuri elevilor. Proiectul va costa mai mult de 53 de miliarde de şilingi kenyeni (460 de milioane de euro), iar implementarea lui va începe în acest an. Ţara îşi doreşte să fie inima digitală a Africii, însă această strategie uită că, mai întâi, este nevoie de profesori şi de curent electric.

Acesta nu este doar o problemă de achiziţie sau doar o mică parte dintr-o strategie educaţională de amploare. Este singura strategie. Felul în care a fost împărţit bugetul susţine afirmaţia guvernului că „s-a pus accentul pe digitalizarea sistemului educaţional“. Prin opoziţie, bugetul avea dedicaţi doar 34,7 miliarde de şilingi pentru sănătate şi 67 de miliarde pentru poliţie. Într-o ţară cu resurse financiare incredibil de limitate, să stabileşti o asemenea sumă pentru digitalizarea învăţământului este o mişcarea foarte îndrăzneaţă, notează „The Guardian“.

Dar Kenya este caracterizată de inegalităţi economice profunde. În umbra zgârie-norilor din Nairobi există milioane de oameni care trăiesc în sărăcie. Aproape jumătate din cei 41 de milioane de oameni ai Kenyei trăiesc la limita sărăciei, iar diferenţele dintre săraci şi bogaţi sunt imense. Peste 15 milioane de kenyeni nu au încă acces la apă potabilă sau la canalizare.

În ciuda educaţiei primare gratuite, peste un milion de copii de vârstă şcolară nu se duc la cursuri. O populaţie educată reprezintă pentru o ţară un mod de ieşire din sărăcie, dar oare finanţarea unui învăţământ digital este o strategie inteligentă, se întreabă „The Guardian“. Doar nişte laptopuri nu vor rezolva problemele structurale şi sociale, inclusiv lipsa profesorilor, a energiei electrice sau miile de copii malnutriţi.

Accesul la tehnologie este foarte promiţător pentru tinerii kenyeni, însă îngrijorarea constă în faptul că res