Dintre toate parteneriatele euro-americane posibile parteneriatul economic ar fi cel mai urgent, cel mai fezabil si cel mai strategic. Pe termen scurt, el ar permite revenirea UE la cresterea economica si ar stopa exodul de capitaluri, criere si locuri de munca din Europa in America.
Pe termen mediu, prin standardizarea reglementarii schimbului pe o piata libera de amploarea celei transatlantice, el ar fi capabil sa impuna ori macar sa influenteze masiv ordinea economica la nivel global. (Altminteri aceasta va fi impusa de China, grupul BRIC – Brazilia, Rusia, India, China – sau o alta combinatie de state similara.) Pe termen lung, plecand de la el s-ar putea ajunge la o viitoare entitate confederala transatlantica a carei dimensiune politica ar fi o extensie logica a Comunitatii transatlantice pentru comert si investitii (bazata pe un Trans-Atlantic Free Trade Agreement – TAFTA sau un Trans-Atlantic Agreement for Free Trade and Investments - TAAFTI).
Prin efect de recul, parteneriatul euro-american ar motiva decisiv adancirea integrarii economice si politice europene, dand un imbold considerabil guvernarii economice si cresterii competitivitatii europene, caci altminteri, capitalurile si forta de munca europeana cea mai calificata ar continua sa plece in SUA, spre profitul preponderent al acestora. Mai mult, constituirea unei piete transatlantice libere circumscrisa de un parteneriat economic euro-american, ar descuraja euro-duplicitatea Marii Britanii care, nemaiavand cum balansa intre malurile Atlanticului, nu ar mai avea nici motive nici facilitati spre a face din politica de "opt out" un subterfugiu permitandu-i subminarea din interior a coerentei UE.
Spre a se ajunge acolo, UE ar trebui sa renunte la protejarea lipsei sale de competitivitate, la modelul de organizare a pietei interne centrat pe sustinerea exporturilor germane si la terapia
