Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Starea răniţilor din tragedia din Muntenegru! Cinci pacienţi ar putea fi externaţi în timp ce doi sunt în stare critică

Publicat in Cancan, joi 27 iunie 2013 ·

Cinci răniţi din accidentul de autocar produs în Muntenegru ar putea fi externaţi, începând vineri, de la Spitalul Universitar din Capitală, în timp ce starea celor doi aflaţi la terapie intensivă se menţine critică.

Cei cinci care ar putea fi externaţi de vineri se află în secţiile de chirurgie plastică (trei), ortopedie (unul) şi chirurgie toracică (unul), iar starea lor este bună, potrivit medicilor.

Potrivit lui Grecescu, vineri ar putea părăsi spitalul unul sau doi pacienţi.

Doi dintre pacienţi, o femeie de 40 de ani şi un bărbat de 66 de ani, se află în comă, stare lor fiind critică, dar staţionară. "Prognosticul se menţine rezervat", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar.

La terapie intensivă se mai află patru pacienţi, aflaţi în stare bună, potrivit sursei citate.

Alte două persoane care s-au aflat în autocarul prăbuşit în Muntenegru "sunt externabile" şi ar putea ieşi joi din spital, însă acest lucru depinde de starea lor psihică, dat fiind şocul de după accident, a declarat directorul medical al Spitalului Elias din Capitală, dr. Dana Safta.

"Evoluţia celor două paciente care au suferit contuzii este bună, starea lor fizică este foarte bună. Problema este şocul psihic, care este mai puternic astăzi (joi - n.r. ) decât ieri (miercuri - n.r.). Eu, ca om, nu le-aş da drumul astăzi, ca să le ofer mai mult suport din acest punct de vedere", a declarat Safta, potrivit căreia consilierea psihologică în astfel de cazuri poate dura mai multe zile, informează Mediafax.

În privinţa pacientei aflate la terapie intesivă, directorul medical de la Elias a mai precizat că starea acesteia s-a ameliorat evident şi nu au apărut complicaţii. "A avut o contuzie toracică. Nu ştim cât va mai sta în spital", a spus dr. Safta.

O altă pacientă, internată la Elias în urma unui accident de alpinism suferit tot în Muntenegru,

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°