Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO-FOTO „Căluşul Românesc” de la Slatina a debutat în forţă

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Amânat cu o zi din cauza doliului naţional din 26 iunie, cea de-a XV-a ediţie a Concursului Naţional pentru Copii „Căluşul Românesc” a debutat în municipiul Slatina joi seară, pe o ploaie mocănească. În ciuda vremii nefavorabile, o parte însemnată din „armata” de 1.700 de copii-dansatori au defilat prin centrul oraşului, spre încântarea trecătorilor ce s-au oprit în loc să le admire costumele tradiţionale. Manifestarea se va încheia vineri seară.

Organizatorii festivalului slătinean s-au lovit în acest an de probleme cum nu au întâmpinat de la înfiinţare, care le-a dat peste cap aproape tot programul. De la ziua de doliu naţional de miercuri – 26 iunie, care a stopat "din faşă” debutul programat al concursului de dans popular, la ziua următoare, joi – 27 iunie, când ploaia căzută dimineaţă a anulat o demonstraţie devenită tradiţională la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, şi până la Parada Portului Popular de joi seară, la un pas de a fi amânată şi ea tot din cauza ploii, toate par fi conspirat pentru a strica ediţia din acest an a competiţiei. Organizatorii s-au încăpăţânat însă şi au reuşit să treacă peste ghinioanele întâmpinate, astfel că ploaia mocănească de joi seară nu a mai oprit defilarea unui segment important din cei 1.700 de copii-dansatori participanţi la festival.

Parada Portului Popular a avut loc într-un ritm alert din cauza ploii ce a căzut aproape toată ziua şi a avut ca punct de plecare esplanada din centrul oraşului, punctul terminus al „armatei” de dansatori fiind Casa Tineretului. Spre deosebire de anii anteriori, restul manifestării s-a derulat în incinta imobilului menţionat şi nu pe platoul din faţa acestuia, cum s-a procedat la ediţiile anterioare. Motivul: ploaia.

„E adevărat că atâtea ghinioane ca în acest an nu am mai avut de la când a demarat această manifestare. Ne-a dat peste cap tot programul pe care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 6 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

George Simion: Sunt la Bruxelles, facem o ședință înainte de Consiliul European. Am fost în același avion cu Ilie Bolojan, era la clasa business

Gandul acum 26 minute
George Simion, candidatul desemnat al suveraniștilor din România, a dezvăluit că actualul președinte interimar al României, Ilie Bolojan, a călătorit cu avionul la clasa business. Liderul AUR susține pentru Realitatea Plus că în ciuda desecretizării

Papa Francisc nu mai are nevoie de masca de oxigen, anunţă Vaticanul

News.ro acum o ora
Papa Francisc nu mai foloseşte masca de oxigen pe timpul nopţii, a anunţat miercuri Vaticanul, adăugând că starea clinică a Sfântului Părinte, în vârstă de 88 de ani, se îmbunătăţeşte după mai mult de o lună de spitalizare, relatează AFP şi Reuters.

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 6 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

UPDATE Știri Constanța Un TIR s-a răsurnat la sensul giratoriu în Ovidiu. Autovehicolul transporta porci (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 19 martie a.c. , Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în Constanța. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, incidentul a avut loc la sensul giratori

Vremea

București
acum

joi

2°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/16°
Iasi
acum

joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
dum.

7°/15°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

9°/16°