Galerie Foto

N-a fost un simplu final en fanfare de stagiune spectacolul de aseară cu capodopera Carmen de Georges Bizet. A fost o necesară repetiție generală cu semnificative noi prezențe (excelentul tenor Leonardo Gramegna, în veșmintele nefericitului Don José, prestantul bariton bucureștean Ştefan Ignat, în rolul aclamatului toreador Escamillo) și cu două debuturi foarte convingătoare (soprana Narcisa Brumar, în rolul sfioasei Micaela, și basul Mihai Sâmboteanu, în rolul locotenentului Zuniga), în preajma plecării într-un important turneu în Ducatul de Luxemburg și a participării la Festivalul de la Wiltz. Am înțeles acest lucru, după încheierea serii în ovațiile unei săli arhipline, discutând cu dirijorul Nicola Giuliani, revenit — ce bucurie! — pe podiumul timișorean cu o altă prestație de înaltă calitate.

Protagonistă fiind, din nou, valoroasa mezzosoprană ieșeană Ramona Zaharia (cea mai bună Carmen a scenelor noastre, în acest moment), iar ceilalți soliști, corul și orchestra evoluând cu aplombul dublat de finețe deja cunoscut, spectacolul se poate dovedi a fi o carte de vizită strălucită a tradiției operistice românești în fața unui public recunoscut ca fiind doritor de montări memorabile, inclusiv datorită activității prodigioase desfășurate, preț de ani buni, în Luxemburg, de către redutabilul bas-bariton, actor, pedagog și regizor Ionel Pantea.

Regia Marinei Emandi-Tiron este impecabilă, costumele semnate de Kristina Nagy sunt minunate. Scenografia creată de un fericit inspirat Grigore Gorduz va plăcea mult, oriunde, cu două condiții: să fie, urgent, corectată astfel inscripționarea PLAZA DEL TORO (preferăm să scutim cititorii de ororile ortografice și gramaticale prezente, acum, în fiecare din cele trei cuvinte), utilizată pe frontonul arenei din ultimul act și renunțarea la suprimarea a două din cele trei antracte și la reprezentarea actul