Decizia autorităților azere de a-și transporta gazele naturale prin conducta TAP, în detrimentul Nabucco, are repercursiuni negative asupra economiei naționale.
În primul rând, industria metalurgică ar fi avut de câștigat, dacă autoritățile române și-ar fi jucat bine cărțile și ar fi reușit să convingă Azerbaidjanul să își transporte gazul natural către Europa prin România, prin Nabucco, și nu prin conduca TAP, care va traversa Grecia, Albania și Italia.
"Evident că România pierde enorm, pe mai multe planuri. Sunt pierderi de la omul care lucrează într-un combinat la cel care oferă servicii de consultanță", ne-a declarat secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri (AOAR), Cristian Pârvan.
Astfel, într-o perioadă în care locurile de muncă în industrie dispar, Guvernul ar fi putut da o mână de ajutor producătorilor locali, care ar fi putut livra materialele necesare pentru construcția gazoductului. Aici, spune Pârvan, vorbim de locuri de muncă de la cel care lucrează cu canciocul sau cel care produce țeavă la firmele care au capacitatea necesară să ofere consultanță în domeniu.
Cum România a pierdut această oportunitate, și compania energetică Transgaz va avea de suferit, prin scăderea valorii de piață. Mai mult decât atât, țara noastră nu va ajunge să stea la masa "celor mari" pe piața gazelor, mai ales că nu s-a reușit nici măcar gestionarea eficientă a propriilor resurse de gaze.