Ce poate fi mai inedit decât să ajungi la facultate şi să dai „nas în nas” cu un android care te recunoaşte şi e capabil să te salute? Acest lucru este posibil la Universitatea Politehnica.
ATENŢIE !
Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - Ziarul "ring", iar pentru publicaţiile online - www.ziarulring.ro
Universitatea Politehnica a cumpărat, recent, doi roboţi umanoizi ultraperformanţi. Pot să-şi mişte capul, braţele şi degetele, dar şi picioarele şi au senzori tactili şi de presiune pe suprafaţa tălpilor. Cei doi roboţi sunt dotaţi cu câte patru microfoane şi cu difuzoare, astfel că nu ar fi exclus "să înveţe" anumite fraze, implicit formule de salut, pe care să le rostească. Acestora nu le lipsesc însă nici camerele video frontale, ba chiar, datorită unor programe software, pot memora obiecte pe care, ulterior, să le folosească Au capacitatea de recunoaştere facială şi vocală. Roboţii vor putea fi controlaţi chiar şi wireless.
Cum se vor desfăşura cursurile
Preşedintele Senatului Universităţii Politehnica, Ecaterina Andronescu, a explicat, pentru „ring”, că studenţii vor învăţa să realizeze pachete de software pentru cei doi roboţi. „Studenţii vor lucra împreună cu profesorii pachete de software pentru diferite funcţiuni pe care le pot îndeplini roboţii. Pornind de la anul I şi terminând cu ultimul an de licenţă şi apoi cu masterul, studenţii învaţă lucruri din ce în ce mai complicate”, ne-a explicat aceasta. În principal, roboţii vor putea fi folosiţi de profesorii şi studenţii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Univeristăţii.
Bolnavii, monitorizaţi de roboţi @N_