Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafael a fost ales nou vocal al trupei Iris

Publicat in Ziua Veche, joi 27 iunie 2013 ·

Toni Şeicărescu va fi înlocuit la legendara trupa de rock din România, de cântăreţul Rafael, despre care se spune că are “o voce şi o prezenţă scenică mai potrivite”.

Cântăreţul Rafael este noul solist al Iris, înlocuindu-l pe Toni Şeicărescu, după ce acesta a ales să se despartă amiabil de formaţie, a declarat pentru mediafax agentul trupei, Dan Măciucă. “A fost o despărţire amiabilă. Noi de la început am căzut de acord să încercăm să convieţuim şi să mergem mai departe. În momentul acesta, considerăm că e mai bine să ne oprim”, a adăugat Măciucă, care a mai menţionat că Rafael (care a făcut parte din Flash Band) a fost ales în rolul de solist al trupei Iris deoarece are “o voce şi o prezenţă scenică mai potrivite”.

De asemenea, impresarul a declarat că Toni Şeicărescu va fi invitat în continuare să cânte alături de formaţie, la diferite concerte. Prima apariţie a lui Rafael ca solist al trupei Iris va fi într-un concert care va avea loc pe 12 iulie, la Vama Veche. Iris are în plan şi un turneu naţional, care va debuta pe 21 iulie şi va cuprinde zece oraşe.

Pe 3 septembrie 2012, Cristi Minculescu a fost înlocuit în rolul de solist al trupei Iris de Toni Şeicărescu, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al formaţiei. Toni Şeicărescu este cunoscut pentru colaborarea sa cu formaţia Direcţia 5. Ultimul concert al trupei Iris cu Cristi Minculescu a avut loc pe 2 septembrie, în curtea Castelului Banffy din comuna clujeană Bonţida. Cristi Minculescu a anunţat că noua sa trupă se numeşte Lotus.

Toni Şeicărescu va fi înlocuit la legendara trupa de rock din România, de cântăreţul Rafael, despre care se spune că are “o voce şi o prezenţă scenică mai potrivite”.

Cântăreţul Rafael este noul solist al Iris, înlocuindu-l pe Toni Şeicărescu, după ce acesta a ales să se despartă ami

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°