Galeria româncelor eroine alătură femei tinere din diverse epoci, animate de dragostea de ţară şi spiritul de sacrificiu de care au fost capabile în situaţii extreme. Arhivele şi literatura istorică păstrează, astfel, memoria unor femei precum Druşa, eroina de la Bobâlna din timpul răscoalei din 1437, Anca Zin, care a căzut în focul răscoalei din 1514, Maria Putoiana, luptătoare în oastea lui Mihai Viteazul, Ecaterina Varga, „Doamna moţilor”, ridicată la răzmeriţă, arestată şi întemniţată în timpul revoluţiei din 1848 din Transilvania, Ana Ipătescu, pistolara de pe podul Mogoşoaiei, „o femeie oacheşă, înaltă, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei şi înarmată ca cel dintâi luptător”, Elena Vârnav, care, la 24 de ani, a purtat la 1848 stindardul libertăţilor Moldovei, Alexandrina Haralambie, fiica generalului Gheorghe Magheru, Maria Rosetti, care a condus acţiunea de eliberare din prizonierat a fruntaşilor paşoptişti, Măriuca Zaharia, fetiţa de 12 ani, răpusă de un glonţ pe 6/19 august 1917, în apropierea pădurii „La Răzoare” de lângă Rateşul lui Haret, în timp ce-l înlocuise pe telefonistul de la postul de observaţie din livada bunicului, căzut la datorie, sau maica Mina (Marina) Hociotă din Săliştea Sibiului, sublocotenent în Primul Război Mondial, decorată în 1918 cu „Crucea comemorativă” şi în 1968 cu Medalia „Virtutea ostăşească” clasa I. Cu toată această listă impresionantă de eroine, de aproape un secol, Ecaterina Teodoroiu continuă să domine elita feminină românească, la concurenţă cu nume celebre din străinătate sau consoarte de legendă din basmele naţionale. Dar cine a fost, până la urmă, Ecaterina Teodoroiu şi ce fapte de arme au făcut-o remarcată până la celebritate? Răspunsul îl aflăm din Arhivele Militare Române, acolo unde documentele şi mărturiile memorialistice se detaşează de legendă, probându-i şi amplificându-i autenticitatea. Pe 7 martie 1928, maioru