Maierhofer şi Ebagua par să fie cei doi atacanţi pe care Steaua încearcă să-i aducă din străinătate.
Mihai Stoica spunea că Steaua va încerca să se întărească cu doi atacanţi din străinătate. Cel mai bun dintre ei, şi pe care managerul speră să-l convingă să vină în Liga 1, e nigerianul Ebagua, despre care Prosport a scris în nenumărate rânduri. De ieri, a apărut şi al doilea nume, e vorba de Stefan Maierhofer, care în august va împlini 31 de ani. Maierhofer e un atacant austriac pe care Steaua l-a întâlnit anul trecut în cantonamentul din Austria, când roş-albaştrii au pierdut cu 2-3 amicalul cu Red Bull Salzburg. Fotbalistul amintit mai sus a fost cel care a deschis scorul, în minutul 3, după o ezitare a lui Tătăruşanu. Dar nu din acest motiv vrea să-l ia Steaua.
Bucătarul ajuns fotbalist
Reghecampf e cel care insistă pentru aducerea lui, deoarece îl cunoaşte din campionatul german. Maierhofer a evoluat în ultimul sezon la FC Köln, dar în cariera lui a mai jucat pentru Bayern München (2 apariţii la formaţia mare şi 42 de jocuri la echipa a doua), pentru Greuther Furth şi pentru MSV Duisburg. Însă în CV-ul austriacului mai figurează cluburi precum Rapid Viena, Red Bull Salzburg, Bristol City şi Wolverhampton Wanderers.
Stefan Maierhofer este un vârf clasic de careu (măsoară 2.02 metri), care nu impresionează cu mingea la picior, ci mai degrabă în duelurile aeriene, cele mai multe goluri din carieră fiind înscrise cu capul. Maierhofer are o poveste interesantă. Înainte de a deveni fotbalist profesionist, Stefan a fost instruit într-un restaurant de lux ca bucătar! În 2005 a semnat primul său contract de fotbalist profesionist cu Bayern Munchen, echipa de rezerve. A fost o surpriză plăcută pentru nemţi să constate că uriaşul austriac a fost în următoarele două sezoane golgheterul echipei! Această performanţă l-a adu