Personajul aproape că a rămas sinonim cu trădarea, ipocrizia şi laşitatea; este în opinia celor mai mulţi cel care a muşcat mâna celui care l-a hrănit, iar în a celor mai puţini unul dintre ultimi apărători ai republicii. Să aflăm însă mai multe despre povestea sa de viaţă şi despre motivaţiile gestului care l-a propulsat în istorie: uciderea lui Gaius Iulius Caesar.

Marcus Iunius Brutus Caepio s-a născut în jurul anului 85 a.Hr., cel mai vârstnic fiu al unui politician roman cu acelaşi nume, un om care nu s-a făcut niciodată foarte remarcat pe scena publică. În 78 a.Hr. tatăl lui Brutus este ucis de către Gnaeus Pompeius, un tânăr general care avea să devină faimos. Copilul rămas orfan avea să fie educat de Marcus Porcius Cato, fratele vitreg al mamei sale Servilia, şi apoi adoptat de o altă rudă, Quintus Servilius Caepio, de unde îi derivă şi numele complet.

Prin 59 a.Hr., un om pe nume Vettius îi acuză pe Brutus şi pe alţi câţiva că organizează în taină un complot pentru a-l ucide pe Pompei. De fapt complotul era o invenţie, iar unul dintre consulii în exerciţiu din acel an, Gaius Iulius Caesar, face tot posibilul pentru a-I scăpa de acuzaţii, cu atât mai mult cu cât avea o legătură amoroasă cu mama lui Brutus şi nu dorea să aducă sfârşitul tânărului pe care îl întâlnea adesea când venea în vizită la Servilia.

În următorii doi sau trei ani, Brutus călătoreşte împreună cu Cato în Cipru, insulă cucerită de Pompei şi anexată în 58 a.Hr. Stim că Brutus a reuşit să ajute oraşul Salamina, aflat în criză profundă, dar dobânda se ridica la nu mai puţin de 48%. Brutus se întoarce plin de bogăţii la Roma, unde se însoară cu Claudia. În 53 a.Hr. este ales quaestor, o primă magistratură care îl lansa către cariera politică. Responsabilitatea sa o constituiau taxele din Cilicia, unde era guvernator socrul său, şi profită de ocazie folosindu-se de armata