Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări radicale pentru buletinele de identitate

Publicat in Ora de Timis, joi 27 iunie 2013 ·

După ce a primit aviz negativ de la Comisia pentru Drepturile Omului, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei care vizează introducerea noilor buletine a trecut la alte comisii parlamentare.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au întocmit un raport comun în care au formulat o serie de amendamente pentru legea buletinelor. Unele dintre ele schimbă radical ce se ştia până acum despre noile buletine de identitate.

Facem o trecere în revistă a celor mai importante amendamente propuse de cele două Comisii:

1. Se propune introducerea unui alineat nou, prin care, în cazul în care solicitarea pentru eliberarea unui act deidentitate se face ca urmare a expirării valabilităţii acestuia, ţinând cont şi de declaraţia pe proprie răspundere conţinută în formularul – tip de cerere, solicitantul să nu mai fie obligat să aducă şi înscrisuri doveditoare, actul expirat sau care urmează să expire fiind suficient.

La Rin Grand Residence Te bucuri de un mix surprinzător dintre confort şi stil în apartamente începând de la 29000 €! Detalii aici

2. Un alt amendament se referă la articolul care vizează durata de valabilitate a actelor de identitate:

Astfel, legea iniţială la articolul respectiv era formulată astfel:

Articolul 16

(1) Cartea de identitate se eliberează:

a)cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;

b)cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;

c)cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;

d)cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.

(2) De la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate, cartea de identitate şi cartea electronică de identitate se eliber

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 34 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 50 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 56 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°