Gherghina Buidan, verişoara vicepremierului Gabriel Oprea, care a murit în accidentul de autocar din Muntenegru, a fost înmormântată, joi, în satul natal Crucişoara, din judeţul Argeş, ea spunându-i unei rude înaintea plecării în excursie că aceasta "va fi ultima şi că apoi va renunţa la călătorii".
Potrivit Elenei Oprea, soţia fratelui defunctei, femeia a plecat în excursie deoarece nu mai vizitase Muntenegru şi era foarte încântată că va face această călătorie, spunând, totodată, că va fi ultima, după care va renunţa să mai plece în excursii.
"Ştiam că pleacă (n.r. - în excursie), vorbisem cu ea cu câteva zile înainte. Era foarte încântată, spunea că pe acolo nu a fost şi că această excursie o mai face şi atât, că se duce să vadă şi că aduce suveniruri. Eu i-am spus: «du-te, e treaba ta». Era o femeie de treabă şi considera că este ultima excursie, nu voia să se mai ducă în călătorii, dar a fost ultima de tot, din motive tragice, asta e soarta omului, nu ştie ce-l aşteaptă", a declarat Elena Oprea.
Aceasta a mai povestit că la întoarcere urma să refacă pictura exterioară a lăcaşului de cult din satul natal Cernişoara, după ce renovase lăcaşul în interior în urma unei colecte de bani de la rude şi prieteni pe care o iniţiase.
"S-a ocupat în ultimii ani de reabilitarea bisericii din satul nostru Crucişoara, acolo unde a şi fost înmormântată azi. A cumpărat centrală termică, a refăcut pictura interioară şi a renovat o complet şi urma să se ocupe de pictura exterioară a lăcaşului", a spus Elena Oprea.
Vărul femeii decedate, vicepremierul Gabriel Oprea, nu a putut ajunge la înmormântare, însă a trimis o coroană de flori care a fost depusă de doi soldaţi.
"Soţul meu, cu ea şi cu Gabriel Oprea sunt verişori", a mai declarat Elena Oprea.
Gherghina Buidan a fost înmormântată în cimitirul din satul argeşean Cernişoara, aparţinân