Stadionul Ion Oblemenco va fi predat de Primăria Craiova Companiei Naţionale de Investiţii, care urmează să efectueze studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic în vederea refacerii arenei, a declarat, joi, primarul Olguţa Vasilescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Stadionul trebuie predat CNI, pentru ca acesta să efectueze studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, aşa că a trebuit să preluăm «Ion Oblemenco» de la Adrian Mititelu, pentru a-l putea preda CNI. Oricum, Adrian Mititelu nu trebuia somat să elibereze stadionul, fiindcă nu avea contract pentru a-l folosi, este proprietatea Primăriei. Îi vom face proces verbal de predare-primire", a spus edilul.
Olguţa Vasilescu a precizat că doreşte ca de lucrări să se ocupe o firmă din China, ţară pe care a vizitat-o recent, şi că fondurile necesare ar putea fi aigurate de CNI, dacă nu se va putea accesa finanţare europeană. Noua echipă de fotbal a oraşului, SC Universitatea Craiova, va evolua un an pe Stadionul Ion Oblemenco, apoi se va muta pe o arenă provizorie, până la finalizarea lucrărilor, a adăugat primarul.
"Vicepremierul Liviu Dragnea a promis că dacă nu vom putea accesa fonduri europene pentru stadion, acesta se va face din bani de la CNI. Aş prefera ca de construcţie să se ocupe o firmă chineză, care îl poate termina într-un an. Am fost la Beijing şi am fost impresionată de ceea ce au realizat chinezii. CNI s-a angajat deja să ne lase un an să evoluăm acolo, timp în care se va face o arenă alăturată, de 10.000 de locuri, pe care va juca echipa până la construcţia celui nou. Echipa nu va pleca din oraş, nici la Severin, nici în altă parte. Cantonamentul nu se poate folosi, fiindcă este pur şi simplu devastat", a spus Olguţa Vasilescu.
Autorităţile locale din Craiova au evacuat, joi dimineaţă, gruparea Universitatea Craiova patronată de Adrian Mititelu de la Stadionul Ion Obl