Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a prezidat joi, 27 iunie 2013, la sediul MAE, reuniunea Consiliului consultativ interinstituţional privind comunităţile româneşti din străinătate. Au participat reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Secretariatului de Stat pentru Culte, Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Economiei, Institutului Cultural Român, reprezentanţi ai Patriarhiei Române, Comisiei Românilor de Pretutindeni din Senat, Autorităţii Române pentru Turism, Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Academiei Române, Cancelariei Primului Ministru, Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni, Oficiului Românilor din Străinătate, ai Societăţii Române de Televiziune precum şi ai Societăţii Române de Radiodifuziune.
Principalele teme ale reuniunii au fost corelarea obiectivelor autorităţilor statului cu atribuţii privind românii de pretutindeni, complementarizarea resurselor instituţionale precum şi elaborarea unui calendar integrat de acţiuni dedicate românilor de pretutindeni.
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a apreciat că, pentru atingerea obiectivelor reuniunii, este imperios a fi urmărite cinci direcţii generale de acţiune pentru românii de pretutindeni, respectiv, apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor aflaţi în afara graniţelor, menţinerea identităţii culturale, facilitarea integrării românilor în comunităţile în care au ales să trăiască, consolidarea relaţiei cu românii din afara graniţelor şi promovarea intereselor şi imaginii României în străinătate.
În acelaşi timp, în cadrul reuniunii au fost prezentate obiectivele strategiei Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni, dar şi rapoartele periodice privind gestionarea relaţiilor cu