Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a ajutat-o pe Steaua?

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 27 iunie 2013 ·

Ne-a înfuriat UEFA, chiar ne-a călcat pe nervi, în condițiile în care Comisia de Disciplină de la Nyon a luat vineri decizia în cazul Valiza și a anunțat-o abia marți seara! Ne-a trecut însă repede supărarea cînd am aflat că “guvernul” fotbalului european a tratat-o pe Steaua cu blîndețe, că i-a permis să joace în Liga Campionilor.

Ca atare, am iertat-o pe UEFA de păcatele ei reale ori închipuite și ne-am bucurat că am scăpat de ce ne-a fost frică. Să admitem însă că Stelei i-a trecut glonțul pe la ureche.

Fără să mă consider vreun fan roș-albastru, n-am utilizat întîmplător persoana întîi plural. Am făcut-o cu intenție și dintr-un motiv lesne de ghicit: pentru că ieșirea Stelei din C1 ar fi constituit o pierdere importantă pentru formația din Ghencea, dar nu numai, ar fi suferit întreg fotbalul nostru. În sens mai larg, însăși România, imaginea și prestigiul țării.

Mai simt însă nevoia unei precizări, deși nu mă îndoiesc că ea va deranja. Insist asupra ideii că UEFA n-a achitat-o pe Steaua, părere răspîndită în mod greșit, ci a găsit-o vinovată, fie și indirect, dovadă că a pedepsit-o, doar că i-a suspendat sancțiunea. A rămas s-o monitorizeze pînă în 2018, perioadă în care și cea mai mică abatere, aviz suporterilor prea încinși, va activa automat excluderea din circuitul continental.

Rezultă că măcar parțial au avut dreptate și pesimiștii, scepticii care s-au temut că, din pricina megalomaniei patronului, Steaua o va încurca, o va păți. Mai departe însă, cei ce i-au vrut răul campioanei și s-au grăbit să-i cînte prohodul ar trebui să roșească. Să-și ceară scuze, să se rușineze pentru că au cobit. Spre lauda lor, membrii Comisiei de Disciplină au cîntărit corect și pentru că le-a parvenit un dosar minuțios și inteligent alcătuit, memoriu care, invitîndu-i să separe premierea de mită, i-a convins că una-i una și alta-i alta. Că nu intră în ac

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 3 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°