Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Falcă, acuzat că a făcut presiuni pentru ca Astra Călători să câştige licitaţia de la Cluj

Publicat in Glasul Aradului, joi 27 iunie 2013 ·

Ne ţinem de cuvânt şi revenim cu detalii privind strânsa legătură dintre primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi cei de la Astra Vagoane Călători, firmă pentru care, cum am arătat în numerele trecute ale ziarului nostru, se pre­găteşte licitaţia pentru tramvaie în va­loare de 8,7 milioane de euro. Aşa cum scriam în materialele precedente refe­ritoare la acest subiect, primarul Gheorghe Falcă a pregătit minuţios această licitaţie, anunţând de acum doi ani că va cumpăra tramvaiele Imperio produse de Astra Călători. Ce nu ştie lumea din Arad e faptul că până să cumpărăm noi aceste tramvaie, puterea portocalie de dinainte de 2012 a încercat să bage produsele Astra Călători pe gâtul clujenilor. De fapt, noi am promis că vom prezenta pe larg acest caz, numai bun pentru studiul DNA, ca şi cel de la Arad, unde probabil că cineva se va sesiza până la urmă, dacă nu a şi făcut-o deja.

Dedicaţie pentru

Astra Călători?

În toamna anului 2011, Primăria Cluj-Napoca a organizat o licitaţie pentru achiziţionarea a 12 tramvaie noi. Totul pe o procedură transparentă, nu ca cea de la Arad, cu documentaţia publicată pe SEAP, nu ca la Primăria Arad, cu avizul ANRMAP, nu ca la Primăria Arad. Ce era ca la Arad, era faptul că licitaţia mirosea de la distanţă a dedicaţie pentru una dintre combatante, aşa cum ne informează presa clujeană, din care vom cita în cele ce urmează, pentru a nu fi acuzaţi de subiectivism, că de lipsă de patriotism am fost acuzaţi destul.

Licitaţia cu pricina a început cu stângul, fiindcă una dintre participante, Alstom Transport, din Franţa, a consi-derat că preţul de 1,2 milioane de euro pentru un tramvai este mult prea mic, aşa că a contestat la CNSC, contestaţie care i-a fost acceptată. În schimb n-a fost acceptată o altă contestaţie, care se referea la termenul de şase luni în care trebuie livrate primele şase tramvaie, termen considera

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°