Autorităţile au descoperit la Grădina Zoologică din Craiova un alt pui de leu, în vârstă de patru luni, care fusese ascuns de către conducerea parcului zoologic, după ce în urmă cu o săptămână o leoaică a născut patru pui, care însă nu au supravieţuit, iar reprezentanţii zoo au ascuns situaţia.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că la Grădina Zoologică a fost descoperit un pui de leu în vârstă de patru luni, despre care autorităţile nu fuseseră anunţate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Am fost surprinsă să aflu despre acest pui de leu. Este femelă şi era separată de leoaică şi leu. Este un pui sănătos", a spus Lia Olguţa Vasilescu.
Puiul de leu a fost ţinut într-o cuşcă, ascuns de către conducere, şi a fost descoperit în urma procesului de predare-primire încheiat după demiterea administratorului Grădinii Zoologice, Ion Cojocaru.
"Comisia de inventariere a descoperit că mai avem un pui de leu. Administratorul mi-a spus că îl aveau sub observaţie şi că vroia să îl declare la Agenţia de Mediu mai târziu. Puiul a fost închis într-o încăpere, fără să ştim de el. Eu exclud posibilitatea să fi fost ţinuţi puii pentru comercializare", a declarat, la rândul său, Florin Lungu, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public Craiova.
Pe de altă parte, primarul Craiovei a mai spus că în 15 iulie autorizaţia de funcţionare a Grădinii Zoologice din Craiova încetează şi a fost depusă o cerere către Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară pentru a se prelungi perioada de funcţionare cu încă 60 de zile, timp în care vor începe lucrările de reconstrucţie.
"Azi am primit o cerere de prelungire a funcţionării Grădinii Zoologice şi noi am trimis-o mai departe. Noi am obţinut fonduri de la Ministerul Mediului pentru reconstrucţia Grădinii Zoologice, în acest moment este pe SEAP. În