● Alexandru Vlad, Măsline aproape gratis, proze asortate, Editura Eikon, 2012.

Scriitor exersat – lucru destul de rar la noi, în mai multe genuri –, păstrînd însă o anumită balanţă între proză scurtă şi roman, Alexandru Vlad revine, după romanul hit din 2011 – Ploile amare (Charmides) –, cu reeditarea unui volum subintitulat „proze asortate“, publicat mai întîi în 2010, la o editură – Dacia XXI – cu o existenţă cam incertă. Textele din acest volum, scurte şi foarte scurte – oricum, inegale ca dimensiune, de formule şi cu subiecte variate –, au apărut iniţial în revistele Vatra, Familia sau Observator cultural, astfel că subtitlul este cît se poate de nimerit. În general, predomină textele personale, lejere, de publicistică narativă la persoana întîi; texte confesive anecdotice şi mici istorii cu tîlc, pline de ironie, înglobînd reflecţii despre viaţă şi oameni, dar şi comentarii social-politice, îndreptîndu-se mai mult spre eseu; unele sînt portrete, dialoguri sau scene (cîteva chiar pot trece drept povestiri; unul dintre texte e falsa schiţă a unui roman), altele conţin un filon poetic; cert e că alternanţa temelor minore – aşa-zis frivole – cu cele mai grave fac din acest volum compozit o carte care se citeşte cu mare plăcere. Iar asta mai ales datorită calităţii stilistice a scrisului lui Alexandru Vlad, un prozator discret, care, de la debutul din 1980, n-a publicat mult (sub zece cărţi), dar fiecare titlu a avut prestanţa lucrului bine făcut. De altfel, profilul de scriitor al lui Alexandru Vlad este cumva excentric: neimplicat în viaţa literară, trăind retras undeva la ţară, asta după ce, de-a lungul anilor, a practicat diverse joburi, pe lîngă cele artistice – de anticar, galerist, bibliotecar şi redactor de revistă, dar şi dactilograf –, şi altele ocazionale, care i-au permis un altfel de contact cu viaţa şi oamenii, gen remizier la o echipă de fot