Reforma sistemului privat de pensii din Polonia îi va aduce guvernului noi participaţii la companiile pe care deja le controlează, iar în unele cazuri îi va conferi statutul de acţionar majoritar al unor companii private poloneze, ceea ce se potriveşte perfect cu politica recentă a Varşoviei de a căuta un rol mai activ în ghidarea afacerilor pe care le controlează, în special a celor din industria grea.
Guvernul polonez a prezentat în această săptămână trei opţiuni pentru reducerea sistemelor private de pensii - învinovăţite că nu dau randament şi că majorează datoria statului – care presupun, printre altele, trecerea unora dintre activele fondurilor private în portofoliul statului.
Transferarea activelor ar reprezenta inversarea a 20 de ani de proces de privatizare, scrie The Wall Street Journal.
Dar guvernul a asigurat că nu va prelua companiile la care fondurile private de pensii deţin acţiuni, ci intenţionează să angajeze manageri privaţi.
„Ideea principală este ca aceasta să nu ducă la naţionalizarea participaţiilor “, a spus ministrul de finanţe Jacek Rostowski.
Un studiu al guvernului prezentat tot săptămâna aceasta sugerează că acţiunile vor rămâne în proprietatea statului, iar într-un final vor fi vândute pe bursa de la Varşovia. De altfel, prin reforma sistemului privat de pensii guvernul pare că urmăreşte sprijinirea bursei, pe care administraţiile anterioare au încercat să o transforme într-un lider regional, scrie Businessnewseurope.com. Propunerile de reformă prevăd ridicarea limitelor privind deţinerile de acţiuni ale fondurilor private de pensii. Acestora li se va interzice însă cumpărarea de obligaţiuni. Fondurile private de pensii, introduse în 1999 pentru a asigura pensii stabile pentru o societate care îmbătrâneşte, sunt printre cei mai mari jucători de pe bursa de la Varşovia, acum cea mai mare dintre c