Am fost curios să aflu ce caută acolo, aşa că i-am cerut un interviu rapid, pe chat, în „pauza“ dintre două episoade ale evenimentelor de la Istanbul. Laurenţiu Diaconu-Colintineanu este singurul jurnalist român care a transmis, sistematic, ce s-a întîmplat în ultimele săptămîni în Turcia. S-au mai perindat cîţiva pe acolo, dar pînă la urmă a rămas lîngă el doar fotograful Andrei Pungovschi. La curiozitatea mea de a-l lua la întrebări a contribuit şi faptul că îmi încep dimineţile ascultînd emisiunea matinală de la RFI, unde Laurenţiu Diaconu-Colintineanu o secondează pe Magda Prelipceanu, prezentînd clar şi precis „ce mai e pe lume“. Îl ştiu şi din colaborările la emisiunea Punerea pe gînduri, pe care o facem joia împreună cu RFI. Dar – mi-am zis – acolo, în mijlocul evenimentelor, e altceva.
De ce ai plecat la Istanbul? Sarcină de serviciu, dorinţă proprie sau şi una, şi alta?
Şi una, şi alta. Dorinţa mea s-a transformat în sarcină de serviciu mulţumită şefului meu, Luca Niculescu. I-am prezentat planul, ideile pe care le aveam, bugetul şi timpul necesar deplasării. Am susţinut – ca în fiecare redacţie, sper – ideea şi importanţa pentru publicul românesc, iar apoi am sărit în avion. Acum, cînd vorbim, sînt deja a doua oară la Istanbul. Prima deplasare trebuia să fie de sîmbătă, 8 iunie, pînă miercuri, 12 iunie. Marţi dimineaţă au început ciocnirile, aşa că şederea s-a prelungit pînă vineri seara. Acum, la a doua deplasare, au contribuit trei entităţi media: RFI România, HotNews.ro şi Deutsche Welle. Nu de alta, dar, după cum bine ştim, presa nu se face fără bani...
„Importanţa pentru publicul românesc“?... Cîţi jurnalişti români au fost trimişi acolo de televiziuni, posturi de radio, ziare din România?
Ziare mainstream: nici unul. Televiziuni: ştiu că a fost, pentru scurt timp, o reporteriţă de la PRO TV, imediat după primele violenţe;