Preşedintele american Barack Obama a dat asigurări că nu intenţionează să intercepteze avionul lui Edward Snowden, căutat de Statele Unite pentru spionaj, în cazul în care acest fost consultant NSA va părăsi aeroportul din Moscova, unde se află de duminică, relatează AFP.
"Nu voi trimite avioane să prindă un hacker (în vârstă) de 29 de ani", a declarat Obama joi, în cursul unei vizite la Dakar, comiţând o eroare cu privire la vârsta lui Snowden, care a împlinit 30 de ani săptămâna trecută.
Preşedintele american a declarat, de asemenea, că nu i-a sunat pe omologii săi chinez şi rus în legătură cu Snowden, pentru că este vorba despre o problemă juridică, potrivit Washingtonului.
Snowden părea joi că este necesar să se instaleze pentru mai mult timp decât prevedea în zona de tranzit de pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova, unde se află de la presupusa sa sosire, duminică, potrivit autorităţilor ruse.
"Snowden a pierdut un nou zbor către Cuba", a anunţat postul public rus de televiziune, după plecarea unui nou zbor spre această ţară, în contextul în care fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) urma să ia un zbor spre Havana luni.
În continuare "invizibil", Edward Snowden urma să plece în Cuba, iar ulterior în Ecuador, ţară în care a cerut azil politic, pe fondul unor zvonuri potrivit cărora Washingtonul ar putea să ordone interceptarea avionului său în cursul traversării spaţiului aerian american.
Următorul zbor spre Havana, de la Moscova, este prevăzut abia sâmbătă, potrivit site-ului aeroportului, iar Snowden ar putea să rămână pe Şeremetievo cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni.
Snowden, al cărui paşaport a fost anulat de către Statele nite, "nu are documente valabile. Din acest motiv, el nu poate să plece nici în Cuba şi nici oriunde altundeva", a declarat joi o sursă apropiat