Senatorul Gavrilă Ghilea, şeful PDL Bihor, a comentat joi, într-o conferinţă de presă, decizia fostului preşedinte al filialei Oradea a partidului, Dorin Corcheş, de a părăsi partidul şi a se înscrie în PC Bihor.
"Am fost informaţi că va demisiona, că va pleca la alt partid, ne-a spus şi la care. A venit şi ne-a motivat de ce pleacă şi motivele sunt pur personale. Eu nu doresc să vi le spun, cred că cel mai potrivit ar fi să vi le spună el...", a declarat Gavrilă Ghilea, adăugând că acesta "n-a avut probleme cu niciun coleg din conducerea organizaţiei".
Ghilea a aflat de la reporterul BIHOREANULUI că Dorin Corcheş şi-a motivat plecarea, într-o conferinţă de presă, şi prin "lipsa de viziune politică a PDL" şi "o posibilă fracţiune a partidului". "Dacă a spus aşa, poziţia lui mi se pare total incorectă pentru că nu aşa ne-a motivat nouă, aici, la partid. Poţi să spui că un partid nu are viziune atunci când activitatea ta este una care să-ţi permită acest lucru", a afirmat Ghilea, precizând că cel puţin în acest an Corcheş a avut o "activitate redusă".
Şeful PDL Bihor a negat şi faptul că plecarea lui Corcheş ar fi fost determinată de faptul că acesta a votat în favoarea proiectului Pieţei Unirii în şedinţa de Consiliu Local în timp ce, cu câteva ore înainte, Cristian Puşcaş, colegul său de partid, îl criticase în numele PDL Bihor, într-o conferinţă de presă. "Încă o dată, motivele şi interesele sale au fost personale", a spus Ghilea.
Referitor la unele neînţelegeri ale lui Corcheş cu colegii de partid, Ghilea a afirmat că acestea cu siguranţă nu au fost motiv de demisie. "E bine să fim bărbaţi. Într-o organizaţie politică există discuţii, nu poate fi toată lumea de acceaşi părere. Dar nici vorbă ca din acestea să se ajungă la demisie", a afirmat PDL-istul.
Întrebat dacă Corcheş a părăsit PDL Bihor pentru a primi o funcţie, Ghilea a evitat