- Editorial - nr. 124 / 27 Iunie, 2013 Asa cum reiese si din constatarile Curtii de la Viena, care a incercat sa amelioreze relatiile dintre "stari”, sa faca ordine si sa reformeze societatea transilvaneana, indeosebi dupa ridicarea, la 1765, a Transilvaniei la statutul de "Mare Principat Autonom” in cadrul Imperiului Habsburgic, romanii au fost natiunea cea mai oprimata dintre toate cele ale imperiului, mai mult chiar decat slavii din jurul nostru, fie ca este vorba de sloveni, slovaci, sarbi sau croati. Niciunii dintre acestia enumerati n-au fost tinuti in brate de catre nobilii unguri, dar niciuna dintre aceste natii n-a fost adusa intr-o stare atat de deplorabila, de iobagi de cea mai joasa categorie, si nici de tolerati in propria tara dupa Rascoala de la Bobalna din 1437. Lasand la o parte documentele de arhiva ale Curtii de la Viena, intocmite de catre insusi viitorul imparat, Iosif al II-lea, in urma calatoriei sale de doua luni prin Transilvania, in vara lui 1773, reliefate in parte intr-un articol anterior, iata ce spune istoricul si scriitorul de etnie romano-maghiara, Francisc Pacurariu, in cartea sa "Romanii si maghiarii de-a lungul veacurilor”: "Romanii, adusi adesea in situatii economice mai dezavantajate, sunt redusi la diferentieri vadite de vecinii lor. Marea masa a romanilor a cazut in iobagie in asa masura incat, cu timpul, in limbajul comun, cuvantul roman devine sinonim cu cel de iobag. Dar, chiar in cadrul iobagiei comune romanii se disting adesea prin sarcini proprii si suplimentare iobagesti. Sistemul juridic face si el adesea deosebire. Hotarari si inaspriri de pedepse se adreseaza, uneori direct romanilor, incriminati mai mult decat altii” (p.114) De unde atata ura pentru romani? Din destinul peren, spunem noi, al originii acestora, stiuti aici de cand lumea, in vreme ce slavii, indiferent de numele lor, au acelasi statut de "nou-veniti”,