Dacă jignitul marilor sportivi ar fi disciplină olimpică, studiourile TV ar fi pline de zîne
Nadia Comăneci a fost jignită de un realizator TV. La fel ca şi în cazul Alinei Dumitru, atacul s-a produs pe o reţea de socializare. La fel ca şi în cazul Alinei Dumitru, realizatorul TV nu şi-a prezentat scuzele. Doar a şters mesajul insultător de pe contul personal. În ambele situaţii, s-au născut polemici “pro” sau “contra”.
Cine are sau nu dreptate, în acest bruiaj dornic de afirmare, este neimportant. E important, e esenţial, e decisiv cum a început totul. După 24 de ani de libertate de exprimare, se pare că realizatorilor TV le vine tot mai greu să exprime idei sau păreri altfel decît punînd mîna pe bîtă, dîndu-i în cap celuilalt şi apoi atrăgîndu-i atenţia că, evident, nu e de neatins.
Pretextul insultelor la adresa Nadiei Comăneci nu va fi dezbătut aici. Nu e cazul. Posibilitatea unei dezbateri a fost anulată din start, prin însăşi metoda aleasă de realizatorul respectiv, pentru a-şi exprima public un punct de vedere. Insulta nu este un argument. Călcarea în picioare a demnităţii celuilalt nu este un argument. Despre asta este vorba aici. Nu despre reclame sau mersul la vot, ci despre cît de departe s-a ajuns la noi cu “obscenitatea publică”, aceea despre care a tot scris Andrei Pleşu.
Nu există cauză suficient de bună încît să umileşti un om în numele ei. În Constituţia României există o precizare sistematic ignorată, privind “răspunderea civilă pentru informaţia sau creaţia adusă la cunoştinţa publică”. Precizarea respectivă se aplică nediscriminatoriu şi realizatorilor TV. Sînt persoane publice, sînt răspunzători pentru mesajele pe care le transmit. Şi dacă nu-i trage nimeni la răspundere acum, îi va judeca publicul, după criteriile (sau lipsa de criterii) pe care ei înşişi le-au consacrat.
Cei care au atacat-o pe Alina Dumitru şi cel
