Scris de Otilia Șandor - Două bihorence au ales să devină mămici într-un mod special.
Marţi, 25 iunie 2013, dimineaţa, a avut loc prima naştere în apă, la Maternitatea Pelican. Mămica este din Salonta, pacientă a doctoriţei Liana Antal şi spune că prima dată a auzit de naşterea în apă când era adolescentă. „Am urmărit o emisiune la televizor şi de atunci mă tot informez”, spune mama, care a decis să nască aici şi nu în Ungaria fiindcă e mai ieftin şi poate chiar mai bine.
Mămica povesteşte că experienţa naşterii în apă (condusă de dr. Anca Hunyadi) a fost impresionantă. „Durerile au fost mai mari pe drumul spre spital. Soţul m-a ajutat la naştere sprijinindu-mi umerii, nu am avut dureri, copilul a ieşit într-un mediu apropiat celui iniţial, la aceeaşi temperatură, a fost roz la faţă, mi l-au pus imediat pe piept şi apoi l-au lăsat pe soţul să taie cordonul ombilical. Până şi lumina din sală era plăcută (nu era ca într-o sală de operaţie sau de naştere, aşa puternică) şi nu m-a deranjat nici pe mine, nici pe copil.Primii gemeni
O altă mămică de 34 de ani a adus pe lume, vinerea trecută, doi gemeni sănătoşi tun. Orădeanca a frecventat o maternitate privată de la Timişoara, dar, după analize şi calcule, a ales să nască tot la Maternitatea Pelican. Diana spune că aici costurile sunt pe jumătate faţă de cele de la clinica din Timişoara, iar serviciile sunt de calitate foarte ridicată. „De circa trei luni am decis că e mai bine să nasc aici, medicii şi asistentele au grijă non-stop de noi, mi-au arăţat cum să îmi ţin copiii în braţe, cum să îi alăptez, cum să le fac băiţă”, spune proaspăta mămică ce a adus pe lume, cu ajutorul doctoriţei Liana Antal doi băieţei: pe Liviu Alexandru şi pe Cristian Tudor. Unul dintre băieţei era ieri la incubator, dar amândoi sunt sănătoşi tun.
La intrarea în salon, vizitatorii sunt rugaţi să se dezinfecteze şi să lase flo