Pe 17 februarie a.c., la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, a avut loc Simpozionul „Evreii din România”. Au participat Andrei Pleşu, Neagu Djuvara, Andrei Oişteanu şi Adrian Cioroianu (moderator Aurel Vainer). Redăm mai jos intervenţia lui Andrei Oişteanu.

Un răspuns simplu la această întrebare ar suna aşa: evreii din România sunt altfel pentru că (şi în măsura în care) România este altfel (Vezi Lucian Boia, De ce este România altfel). Tema este mult prea vastă ca să o abordez acum în toată complexitatea ei. Voi încerca doar să punctez câteva elemente mai specifice comunităţii evreieşti din România.

România (şi implicit comunitatea evreiască din România) s-a aflat mereu la marginea şi la intersecţia marilor imperii şi civilizaţii, într-o zonă multi-culturală şi multi-cultuală, la confluenţa unor importante şi bine constituite spaţii socio-politice, etnolingvistice şi cultural-confesionale. La graniţa dintre spaţiul catolic, ortodox şi islamic, la intersecţia dintre imperiile habsburgic, ţarist şi otoman, sub influenţa celor trei poli culturali: Viena, Petersburg şi Istanbul. Undeva între Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei. Se spune că prin 1843 un englez de la Royal Geographical Society a făcut nişte calcule matematice şi a ajuns la concluzia că „centrul” geografic al Europei se află într-un ştetl de pe Prut, din Bucovina, numit Noua Suliţă. Tot acolo se întâlneau graniţele celor trei mari imperii (triplex confinum). Vrând să petreacă aceeaşi zi în trei imperii diferite, el s-ar fi dus în singurul loc de pe pământ unde această performanţă era atunci posibilă. Călătorul englez ar fi băut ceai în Rusia, cafea în Turcia şi vin în Austria, stând aşezat pe un scaun cu trei picioare, fiecare înfipt în alt imperiu.

*

Comunitatea evreiască din România are un specific aparte şi datorită coabitării dintre