În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ieri, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a dat detalii cu privire la proiectul Noua Ştiinţa. Ea a explicat de ce a renunţat la colaborarea cu Adrian Mititelu şi a mers pe ideea constituirii unei noi echipe.
Olguţa Vasilescu a spus că a fost, dintotdeauna, o susţinătoare a lui Adrian Mititelu. Dar acesta nu a respectat singura condiţie pusă de primăriţă. „Mi-am dorit ca Adrian Mititelu să facă echipa. Nu cred că mă puteţi acuza că nu l-am susţinut pe Mititelu. I-am pus o singură condiţie: să facă echipă. I-am dat un termen, acum o lună. Data limită să prezinte echipa presei a fost 12 iunie. Cu o săptămână înainte i-am spus: Dacă nu faci echipă, o fac eu! Cum l-aţi văzut în conferinţa de presă, aşa l-am văzut şi el. Aşa că am decis să facem noi altă echipă”, a explicat Olguţa. „Le-am promis oamenilor că vor avea fotbal din această vară. Ce să fac? Să stau să aştept după domnul Mititelu? E o ruşine pentru Craiova să spui că înscrii în D. În plus, are 4 milioane de euro datorie la Fisc, pe care nu i-am făcut eu. Nu va putea niciodată, în condiţiile astea, pentru că 4 milioane de euro nu sunt de ici, de acolo”.
Buget de 1,5 milioane de euro
Drept urmare, primăriţa a luat taurul de coarne şi a decis să facă ea echipă pentru craioveni. Iată şi paşii făcuţi până acum: „Am căutat un investitor şi l-am găsit. Am făcut o asociere cu un SA care-l reprezintă. Are 1,5 milioane de euro să-i bage în echipă. Am căutat apoi un club care să aibă Certificat de Identitate Sportivă, pe care l-am găsit la domnul Badea. Am ajuns în situaţia în care nu mai aveam timpul necesar. Acum două săptămâni, am demarat asocierea între domnul Badea, municipalitate şi SA-ul reprezentat de investitori. Primăria vine cu locul în B – aprobat în Adunarea Generală a FRF, drept compensaţie pentru dezafiliere, plus stadionul Ion Ob