Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazinul Decathlon s-a deschis la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 iunie 2013 ·

Al 11-lea magazin de articole sportive Decathlon din România, cel de la Craiova, situat în curtea mall-ului Electroputere Parc, a fost inaugurat aseară, în prezenţa a numeroşi copii şi sportivi. Construit pe o suprafaţă de 2.900 de metri pătraţi, magazinul are 5.000 de produse şi articole folosite în peste 70 de sporturi.

„Ce găsesc craiovenii în acest magazin? Produse pentru mai mult de 70 de sporturi, de la cele care ne-au consacrat, cum ar fi fotbal sau handbal, până la alte sporturi mai puţin populare, cum ar fi karate, golf şi altele. Produsele se pot comanda oricând de pe cataloagele noastre“, a precizat directorul magazinul, Marius Mercaş. Echipa de la Decathlon Craiova este compusă din 25 de angajaţi, majoritatea fiind sportivi, printre aceştia aflându-se o campioană balcanică la scrimă şi un jucător de handbal, media de vârstă a echipei fiind de 22 de ani. Magazinul va fi deschis publicului larg începând din acesată dimineaţă.

La inaugurare, peste 12 cluburi sportive au făcut demonstraţii în incinta magazinului, de la dans sportiv, dans modern şi până la scrimă şi karate, la eveniment fiind prezenţi şi câţiva membri ai echipei Craiova Maxima, cum ar fi Emil Săndoi, Sorin Cârţu, Rodion Cămătaru şi Adrian Popescu.

Sandu Dragomir, directorul comercial şi de comunicare al Decathlon România, a declarat că se găsesc peste 18 mărci proprii Decathlon, cum ar fi rachete de tenis şi biciclete, la preţuri accesibile, cu un raport calitate-preţ bun. În plus, craiovenii pot beneficia de anumite servicii în atelierul Decathlon, cum ar fi acelea de reparaţii biciclete, role şi orice alte produse cumpărate din magazin. De asemenea, sunt oferite servicii de racordare a rachetelor de tenis cu titlu gratuit.

Pe parcursul anului vor avea loc 30 weekenduri sportive în incinta Decathlon, organizatorii precizând că poate fi vorba fie de demonstraţii sport

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 34 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°