Vagonul modern, în care cei de la RATP au investit aproape jumătate de milion de lei, va fi prezentat astăzi în mod oficial. Acesta este proaspăt omologat şi urmează ca începând din această săptămână să i se atribuie un traseu din oraş.
Evenimentul mult aşteptat va avea loc la orele prânzului, în faţa Palatului Culturii. Concret, este vorba de un tramvai model GT4M, modernizat la Electroputere VFU Paşcani, fosta societate Remar Paşcani. La manifestări vor participa oficialităţi locale şi reprezentanţi ai firmei Electroputere VFU Paşcani şi RATP Iaşi.
Dupa prezentarea vagonului menţionat se va face o plimbare cu acesta spre sediul RATP unde va avea loc o conferinţă de presă.
Printre dotările tramvaiului se numără uşile automate, sistemul de supraveghere video, sistemul audio, aerul condiţionat şi internetul Wi-Fi. Tramvaiul are şi un tablou de diagnoză automată, cu transmisie la sol – dacă apar probleme în funcţionarea normală a vehiculului, datele respective sunt transmise automat şi la dispeceratul RATP.
Vagonul modern, în care cei de la RATP au investit aproape jumătate de milion de lei, va fi prezentat astăzi în mod oficial. Acesta este proaspăt omologat şi urmează ca începând din această săptămână să i se atribuie un traseu din oraş.
Evenimentul mult aşteptat va avea loc la orele prânzului, în faţa Palatului Culturii. Concret, este vorba de un tramvai model GT4M, modernizat la Electroputere VFU Paşcani, fosta societate Remar Paşcani. La manifestări vor participa oficialităţi locale şi reprezentanţi ai firmei Electroputere VFU Paşcani şi RATP Iaşi.
Dupa prezentarea vagonului menţionat se va face o plimbare cu acesta spre sediul RATP unde va avea loc o conferinţă de presă.
Printre dotările tramvaiului se numără uşile automate, sistemul de supraveghere video, sistemul audio, aerul condiţionat şi internetul Wi-Fi. Tramvaiul are